În 1963, este înscrisă la un concurs al
prestigiosului Ansamblu Ciocârlia și este aleasă din doua sute zece concurenți,
împreună cu Maria Ciobanu. În 1967 formează primul și cel mai iubit dialog
muzical folcloric alături de Benone Sinulescu. Este interpreta despre care
Ceaușescu a spus că Este cântăreața numărul 1!
A refuzat sa ia parte la festivalurile gen
Cântarea României, precum și să înregistreze piese despre „genialii” conducatori ai României
din perioada comunistă. A avut curajul, în acele vremuri, să interpreteze si
piese de petrecere, care nu erau considerate folclor. Din aceste motive nu a
fost decorată cu medalii și trofee în perioada regimului comunist. Totuși, cel
mai mare trofeu a fost dragostea publicului, de care s-a bucurat în întreaga
carieră. În anii 80 aducea venituri statului într-un an cât Uzinele Republica
în trei. Un record personal este o casetă imprimată în peste opt sute de mii de
exemplare, care s-a epuizat în doar două zile.
Irina Loghin se bucura de un succes rar
întâlnit în România, pâna în momentul interdicției - 1982. I-a fost interzis să
imprime în Radio sau Electrecord, să filmeze în TVR si să susțină concerte. În
1989, la Chișinău, Irina Loghin revine pe scena, cântând cu mai multa patimă ca
niciodată toate dorurile purtate ani în șir în suflet.
Ca să vorbești despre Irina Loghin, nu este
ușor… Este înscrisă de mult cu litere de aur în cartea folclorului românesc,
dar este si o cântareață universală, abordând cu aceeași lejeritate orice gen
muzical. Talentul, frumusețea, modestia și sinceritatea cu care se adresează
publicului larg o fac pe Irina Loghin să fie una dintre cele mai iubite soliste
din România. Irina Loghin rămâne o mare artistă a românilor, peste care timpul
nu va trece!